Curechi de munte (Ligularia sibirica)
Curechiul de munte face parte din genul Ligularia, familia Asteraceae. Este o plantă superioară ierbacee perenă, care atinge 80-150 cm înălţime. Are frunze bazale şi tulpinele inferioare foarte lung peţiolate, triunghiular ovate sau triunghiular reniforme. Florile de culoare galbenă au inflorescenţă de tip antodiu, antodiile fiind grupate în raceme lungi. Perioada de înflorire: iunie-iulie (eventual începutului lunii august).
În Munții Carpați habitatele plantei sunt câmpiile înalte de rogoz, mlaştinile cu salcie şi mesteacăn, fâneţele. Este un relict glaciar, o specie protejată, fiind listată în Directiva Habitate în anexa II. Habitatele în Uniunea Europeană sunt în scădere din cauza desecării zonelor umede.
În sit specia este prezentă în Tinovul Răbufnitoarea, valea pârâului Zsombor, valea pârâului Iad.
Triton carpatic (Triturus montandoni)
Tritonul carpatic face parte din genul tritonilor europene mici. Lungimea totală (corp şi coadă) a femelelor nu este mai mare de 11 cm, iar masculii sunt, în general, mai mici. Abdomenul este uniform portocaliu, fără pete.
Tritonul carpatic nu are o răspândire generală în cadrul sitului Natura 2000 Ciomad-Balvanyos, fiind prezent cu un număr mic de exemplare. Prezenţa speciei poate fi confirmată doar pe crestele și coastele munţilor cu o altitudine de peste 800 de metri.
Triton cu creastă (Triturus cristatus)
Această specie – raportată la speciile europene de tritoni – are corp robust. Partea dorsală și laterală este preponderent neagră, de nuanță închisă. Iernează deseori îngropat în sol. După această perioadă migrează spre habitatele umede, care sunt locurile de reproducere.
Rezultatele evaluărilor arată că răspândirea tritonului cu creastă în cadrul sitului Ciomad-Balvanyos Natura 2000, nu este unitară, prezenţa lui fiind caracteristică, în primul rând, în văile relativ largi ale pâraielor, incluzând şi ape stagnante. Habitatele sale caracteristice sunt apele stagnante relativ adânci, însorite, formate pe cale naturală, situate pe marginea drumurilor şi în apropierea pădurilor, acoperite, cel puţin parţial, cu vegetaţie palustră.
Buhai de baltă cu burtă galbenă (Bombina variegata)
În context european, buhaiul de baltă este considerat o broască cu dimensiuni mici. Spatele are nuanţe de gri şi o suprafaţă aspră, datorită excrescenţelor glandulare care îi acoperă pielea. Abdomenul are, de obicei, marmorări de culoare limonie. Pupila are formă de inimă. Evaluările arată, că populaţia buhaiului de baltă cu burtă galbenă din situl Ciomad-Balvanyos Natura 2000 este stabilă, având un număr relativ mare de exemplare. Întrucât numărul locurilor de reproducere formate pe cale naturală este redus, buhaiele de baltă cu burta galbenă se înmulţesc pe drumurile neasfaltate, respectiv, în băltoacele şi făgaşele formate pe marginea acestora.
Liliac cu urechi mari (Myotis bechsteinii)
Este o specie silvicolă, formând colonii în scorburi. În funcţie de vreme, femelele nasc în mai sau iunie. Similar altor specii silvicole, în perioada verii îşi schimbă des, chiar zilnic adăpostul. La sfârşitul verii şi toamna se concentrează într-un număr mare în zona unor peşteri care servesc ca locuri de împerechere. Specia hibernează în adăposturi subterane cu microclimat stabil, dar rezistă şi în scorburi. Efectivele din SCI-ul Ciomad-Balvanyos au fost estimate la 200-300 de exemplare, datorită condițiilor bune a habitatelor. Capturează insecte şi alte artropode. De regulă nu migrează.
Liliacul comun (Myotis myotis)
Preferă zonele de munte şi de deal, dar poate fi găsită şi pe şes. Activ de primăvară până toamna târziu, în timpul verii formează colonii mari în podurile clădirilor, în clopotniţe, dar şi în peşteri şi galerii de mine. Iarna hibernează în peşteri umede cu microclimat stabil. Îşi procură hrana în păduri. În SCI-ul Ciomad-Balvanyos este o specie larg răspândită, având o populaţie locală considerabilă.
Liliac cârn (Barbastella barbastellus)
Este o specie silvicolă, coloniile de naştere formate în medie din 10-20 de femele se regăsesc exclusiv în păduri. Adăposturile preferate sunt decalajele scoarţei pe arbori morţi. Își schimbă des adăposturile de vară. Este specie rezistentă la frig, îşi alege pentru hibernare porţiunile cele mai răcoroase ale peşterilor, ocupând fisurile pereţilor. Foarte rar formează colonii din mii de exemplare. Are o nutriţie specializată pe fluturile de noapte. În SCI-ul Ciomad-Balvanyos este o specie general răspândită cu efective semnificative, care includ şi colonii de naştere. De regulă nu migrează, distanța medie de migrare este sub 40 de km.
Liliac mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros)
Este specia cea mai mică a genului în Europa. Formează colonii de naştere compuse din zeci de indivizi, în poduri, galerii de mină şi în peşteri, hibernează în peşteri şi pivniţe. Având în vedere că nu sunt caracteristice zonei fenomenele carstice, specia este una foarte rară pe teritoriul SCI-ului Ciomad-Balvanyos. Habitatele de hrănire se găsesc în regiunile împădurite, dar este importantă şi prezenţa unor corpuri de apă. Capturează insecte, în special fluturi, dar şi alte artropode, cum ar fi păianjenii. De obicei nu migrează la distanţe mai mari de 40-50 km.
Ursul brun (Ursus arctos)
Ursul brun popula întreaga Europa, însă în ultimele secole a dispărut din majoritatea regiunilor. Este omnivor, în alimentația sa predomină elementele vegetale. În general masculii sunt mai mari decât femelele, greutatea lor putând ajunge la 300 kg. După ce îşi dezvoltă un strat gras de ţesut adipos, ursul intră în bârlog cu venirea iernii pentru somnul de iarnă, care durează 3-5 luni. La ursul brun sezonul de împerechere începe la sfârșitul lunii mai și se termină la începutul lunii iulie. Puii sunt născuți abia iarna, o sarcină rezultă 2-3 pui.
Ursul utilizează întreaga suprafaţă a sitului Natura 2000 Ciomad-Balvanyos (ROSCI0037). În perioada de iarnă, cea mai mare parte a populaţiei de urşi se află în somn hibernal, astfel utilizează zonele de iernare (bârloagele) din cadrul sitului.
Lup cenușiu (Canis lupus)
Aria originală de răspândire a fost redusă la aproximativ o treime, mai ales în zonele dezvoltate ale Europei. Lupul preferă zonele împădurite de munte, din zonele subcarpatice, dar coboară şi în regiunile de deal. Este un animal robust și suplu, lung de până la aprox. 1,5 m, la care se adaugă o coadă de 40-50 cm. După perioada de reproducere lupul rămâne cu lupoaica, pentru a crește puii împreună. Este carnivorul care se deplasează cel mai mult, într-o singură noapte poate să parcurgă 40-50 km în căutarea hranei. Este o specie oportună, se hrăneşte cu ceea ce este mai accesibil în habitatele în care trăieşte.
Prin intermediul lucrărilor de evaluare sincronă a fost demonstrată prezenţa lupilor în toate părţile sitului în perioada de sfârşit de toamnă-început de primăvară. Situl este folosit de către una sau două haite.
Râsul (Lynx lynx)
Este un animal puternic. Vârful cozii este de obicei negru, iar în vârful urechilor sunt smocuri de peri negri, ceea ce îl deosebește de alte felide. Râsul trăieşte izolat şi vânează pe timp de noapte, se împerechează în timpul primăverii, după care femela naşte 2-4 pui, orbi în primele două săptămâni. Biotopul râsului îl constituie complexele păduroase de mare întindere, liniştite. Hrana râsului este exclusiv animală, compusă din orice animal de pădure începând de la şoareci până la căprior şi chiar cerb, apoi de la păsări până la cocoş de munte.
Râsul a fost identificat ca fiind prezent pe teritoriul sitului. Pe lângă asigurarea liniştii şi zonelor de adăpost, starea populaţiei de râs depinde în mare măsură de starea populaţiilor pradă ale acestuia. Este de reţinut faptul că dintre cele trei specii de carnivore mari din cadrul sitului râsul este cel mai sensibil la factorii ameninţători.
