În cadrul activităţii, în data de 25 septembrie 2021 am organizat evenimentul Învață și distrează-te de Ziua Muntelui Puturosu.
La a XII ediție al evenimentului au participat cca 151 de persoane, dintre care 119 de elevi din diferite şcoli din judeţul Covasna.
Deschiderea evenimentului a avut loc la casa drumarilor din Bixad, unde președintele Asociației Vinca Minor a prezentat programul.
În cursul dimineții, copii au avut posibilitatea să alege între 2 programe: un quiz în domeniul biologiei, organizat de profesoarele Gaál Zsuzsa și Majos Andrea sau un concurs în tematica geografiei, organizat de profesoara Varga Éva.
După-amiază evenimentul a continuat în zona Muntelui Puturosu, unde copii au avut 4 programe la alegere: reprezentanții Societății de Micologie „Kálmán László” au organizat un program de cunoaștere a ciupercilor, silvicultorul Jani András a îndrumat copii la o tură în pădure, reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Covasna au prezentat elementele de bază ale drumețiilor montane și ale acordării primului ajutor, iar Kis Boglárka Mercédesz, geolog la Universitatea Babeș-Bolyai, a susținut o prezentare despre vulcanismul și geologia zonei.
Elaborare manuale pentru traseele tematice
În cadrul activității am elaborat două tipuri de manuale pentru parcurgerea traseului tematic Muntele Puturosu. O variantă a manualului a fost concepută pentru elevi și copii, are 12 pagini, format A5 și a fost multiplicat în 500 exemplare. De asemenea a fost realizată o variantă pentru vizitatorii sitului, care are 8 pagini, format A5, multiplicat în 500 exemplare.
Elaborare broșuri pentru evenimentul Învață și Distrează-te de Ziua Muntelui Puturosutraseele tematice
Pentru promovarea evenimentului am elaborat și multiplicat în 150 de exemplare Broșura evenimentului. Broșura are 4 pagini, este bilingv și conține informații despre eveniment dar și despre situl Natura 2000 Ciomad-Balvanyos.